Pe 21 martie 1918, germanii au pornit marea ofensivă în zona râului Somme. Acest efort de a pune capăt războiului fusese plănuit de generalii Hindenburg şi Ludendorff. Duelul artileriei a deschis bătălia, iar trupele germane au început atacul. În doar două zile, armatele Reichului au redobândit teritoriul la a cărui cucerire francezii şi englezii trudiseră doi ani. Ofensiva s-a oprit la 6 aprilie, după un avans de 56 km. Aproximativ două mii de americani dispuşi în mici unităţi au făcut ca retragerea să nu se preschimbe într-o fugă dezordonată.
Situaţia era sumbră. Mareşalul Ferdinand Foch a fost numit comandant suprem al armatelor Antantei. Deşi necălite în focul luptei, era nevoie ca trupele americane să fie folosite în linia întâi.
Pe 27 mai, germanii au reluat ofensiva, de data asta de-a lungul râului Aisne. Francezii s-au retras timp de o săptămână. Frontul a revenit pe Marna, la Château-Thierry, la 71 km nord de Paris. Trei divizii americane au intrat în luptă la Château-Thierry, Cantigny şi pădurea Belleau. Americanii au dat dovadă de un mare spirit de sacrificiu, atât în apărare, cât şi în contraofensivă. Vitejia lor în luptă i-a însufleţit pe veteranii francezi şi britanici, care au luptat cu eroism pentru a-i ţine în loc pe germani. Ofensiva germană a fost oprită pe 6 iunie.
Contraofensiva Aliaţilor
Pe 15 iulie, germanii au forţat încă un atac. Astfel se dezlănţuia a doua Bătălie de pe Marna. De data aceasta însă, lucrurile au luat altă întorsătură. Trupele franceze şi americane au zdrobit flancul de vest al liniei germane la nord de Château-Thieriy. Germanii s-au retras spre Aisne pentru a nu fi capturaţi. La contraofensiva Aliaţilor au luat parte şi douăsprezece divizii americane.
La 8 august, britanicii au deschis un pasaj de-a lungul râului Somme. Trupele canadiene motorizate au avansat 13 km în prima zi, stabilind cea mai lungă înaintare într-o singură zi sub foc inamic. Într-o lună, Aliaţii au luat 100 000 de prizonieri şi armatele Reichului au bătut în retragere totală.
Pentru a pregăti ofensiva finală, trupele americane au cucerit în septembrie dealul Saint Michel, o colină triunghiulară între Verdun şi Nancy pe care germanii o stăpâneau încă din 1914. La 26 septembrie s-a declanşat atacul prin pădurea Argonne, apoi înspre nord de la Verdun la Sedan, de-a lungul râului Meuse. În noiembrie, trupele franceze şi americane au avansat spre nord. Până şi modesta armată belgiană a pornit ofensiva, dar a înaintat în câteva zile mai mult decât reuşiseră britanicii în patru luni, cu un an în urmă.
În timp ce Reichul se clătina sub aceste lovituri repetate, aliaţii lui se prăbuşeau. Bulgaria a încheiat un armistiţiu pe 30 septembrie. Imperiul Otoman a depus armele pe 31 octombrie. Armistiţiul semnat de austro-ungari pe 3 noiembrie a intrat în vigoare în ziua următoare. Armistiţiul obliga Austro-Ungaria să-şi demobilizeze armata, să renunţe la teritorii întinse şi să cedeze aproape întreaga flotă. Totodată, imperiul se angaja să expulzeze armata germană de pe teritoriul său şi permitea Aliaţilor să folosească reţeaua feroviară. Clauzele echivalau cu o capitulare necondiţionată.
Prăbuşirea Germaniei
Frontul german cedase şi toate armatele Reichului se aflau în retragere. Pe 3 octombrie, conducătorii săi au cerut un armistiţiu. Înainte ca Aliaţii să hotărască asupra condiţiilor, în portul Kiel a izbucnit o revoltă, care în curând s-a răspândit la Hamburg şi Bremen. Socialiştii independenţi din Berlin şi-au retras susţinerea oferită guvernului. Conducătorii regatelor Bavariei şi Württembergului au abdicat. Pe 9 noiembrie, însuşi kaiserul abdica, la Spa, iar în ziua următoare se refugia în Olanda. La Weimer a avut loc o convenţie pentru formarea unei republici.
Clauzele armistiţiului fuseseră finalizate, iar germanii au fost chemaţi să le asculte. O delegaţie germană a trecut linia şi a fost dusă la comandamentul mareşalului Foch, aflat într-un vagon de cale ferată lângă Compiegne. În zorii zilei de 11 noiembrie, Germania a semnat armistiţiul general. Şase ore mai târziu înceta şi focul.
Situaţia era sumbră. Mareşalul Ferdinand Foch a fost numit comandant suprem al armatelor Antantei. Deşi necălite în focul luptei, era nevoie ca trupele americane să fie folosite în linia întâi.
Pe 27 mai, germanii au reluat ofensiva, de data asta de-a lungul râului Aisne. Francezii s-au retras timp de o săptămână. Frontul a revenit pe Marna, la Château-Thierry, la 71 km nord de Paris. Trei divizii americane au intrat în luptă la Château-Thierry, Cantigny şi pădurea Belleau. Americanii au dat dovadă de un mare spirit de sacrificiu, atât în apărare, cât şi în contraofensivă. Vitejia lor în luptă i-a însufleţit pe veteranii francezi şi britanici, care au luptat cu eroism pentru a-i ţine în loc pe germani. Ofensiva germană a fost oprită pe 6 iunie.
Contraofensiva Aliaţilor
Pe 15 iulie, germanii au forţat încă un atac. Astfel se dezlănţuia a doua Bătălie de pe Marna. De data aceasta însă, lucrurile au luat altă întorsătură. Trupele franceze şi americane au zdrobit flancul de vest al liniei germane la nord de Château-Thieriy. Germanii s-au retras spre Aisne pentru a nu fi capturaţi. La contraofensiva Aliaţilor au luat parte şi douăsprezece divizii americane.
La 8 august, britanicii au deschis un pasaj de-a lungul râului Somme. Trupele canadiene motorizate au avansat 13 km în prima zi, stabilind cea mai lungă înaintare într-o singură zi sub foc inamic. Într-o lună, Aliaţii au luat 100 000 de prizonieri şi armatele Reichului au bătut în retragere totală.
Pentru a pregăti ofensiva finală, trupele americane au cucerit în septembrie dealul Saint Michel, o colină triunghiulară între Verdun şi Nancy pe care germanii o stăpâneau încă din 1914. La 26 septembrie s-a declanşat atacul prin pădurea Argonne, apoi înspre nord de la Verdun la Sedan, de-a lungul râului Meuse. În noiembrie, trupele franceze şi americane au avansat spre nord. Până şi modesta armată belgiană a pornit ofensiva, dar a înaintat în câteva zile mai mult decât reuşiseră britanicii în patru luni, cu un an în urmă.
În timp ce Reichul se clătina sub aceste lovituri repetate, aliaţii lui se prăbuşeau. Bulgaria a încheiat un armistiţiu pe 30 septembrie. Imperiul Otoman a depus armele pe 31 octombrie. Armistiţiul semnat de austro-ungari pe 3 noiembrie a intrat în vigoare în ziua următoare. Armistiţiul obliga Austro-Ungaria să-şi demobilizeze armata, să renunţe la teritorii întinse şi să cedeze aproape întreaga flotă. Totodată, imperiul se angaja să expulzeze armata germană de pe teritoriul său şi permitea Aliaţilor să folosească reţeaua feroviară. Clauzele echivalau cu o capitulare necondiţionată.
Prăbuşirea Germaniei
Frontul german cedase şi toate armatele Reichului se aflau în retragere. Pe 3 octombrie, conducătorii săi au cerut un armistiţiu. Înainte ca Aliaţii să hotărască asupra condiţiilor, în portul Kiel a izbucnit o revoltă, care în curând s-a răspândit la Hamburg şi Bremen. Socialiştii independenţi din Berlin şi-au retras susţinerea oferită guvernului. Conducătorii regatelor Bavariei şi Württembergului au abdicat. Pe 9 noiembrie, însuşi kaiserul abdica, la Spa, iar în ziua următoare se refugia în Olanda. La Weimer a avut loc o convenţie pentru formarea unei republici.
Clauzele armistiţiului fuseseră finalizate, iar germanii au fost chemaţi să le asculte. O delegaţie germană a trecut linia şi a fost dusă la comandamentul mareşalului Foch, aflat într-un vagon de cale ferată lângă Compiegne. În zorii zilei de 11 noiembrie, Germania a semnat armistiţiul general. Şase ore mai târziu înceta şi focul.